De cate ori vi s-a intamplat sa fiti nemultumiti de ceva anume, ca mai apoi acest lucru sa ia proportii, ca in final sa ajunga sa va strice buna si lipsita de probleme desfasurare a vietii? Frustrarea incepe cred ca de la ceva mic, careia nu i-ati dat importanta pana acum ... dar cand in sfarsit v-ati prins de ce este vorba, nu mai puteti reveni la starea initiala. Si deja simtiti cum toate merg din rau in mai rau deoarece nu puteti sa fiti cum erati odata.
Imi amintesc de copilarie cu drag, cand eram in stare de mai multa hotarare ca acum. Stiam clar ceea ce vreau sa devin, chiar daca din luna in luna mi se schimba decizia, dar reuseam chiar sa ma si vad in pozitia de medic, de informatician, de actor de teatru, de lucrator ca mama la serviciul ei ... multe idei mai aveam.
Imi amintesc cu drag un capitol dintr-o carte ... o carte care ink se scrie. Se facea ca lumea prezentata in acel roman ... era frumoasa, plimitoare, intelegatoare, vasta, interesanta, iubitoare, calda. Imi aduc cu melancolie aminte ca zilele treceau si eu ma minunam privind luna plina cat de bine poate sa imi fie ... as putea sa zic ca imi pare rau ca am tot zis ca mai bine de atat nu poate sa fie, dar asa e, aveam dreptate. Linistea familiala era stalpul meu care ma sustinea in fiecare zi si eu ma simteam datoare sa fiu copilul perfect pe care toti il laudau si de la care toti aveau asteptari. De o parere ... reusisem ... Si acum pare sa fiu inca la nivelul asteptarilor tuturor, dar sunt multe ce se intampla in capitolul actual care ma fac sa cred ca sigur ii va dezamagi pe toti care acum nu mult timp ii faceam fericiti.
Dar oare fericirea cui este pe primul loc? Tare mi-as dori sa fie doar a mea, dar asta inseamna egoism si de multe ori imi doresc sa fim fericiti cu totii, cu toate alegerile si greselile pe care toti le facem. Mi s-a intamplat sa tanjesc la clipele roz din capitolele precedente dar care acum nu mi se mai par atat de usor de atins. Pe masura ce cresti si incepi sa percepi lumea prin prisma noilor informatii ce le primesti si le stochezi undeva acolo in sufletul tau, te si miri cum ai putut fi atat de orb si cum ai putut considera ca viata este o intreaga joaca, totul iti este oferit pe tava si ca nimeni nu iti va face rau.
Mereu ma laudam ca am noroc si ca viata mea e perfecta, ca nu am problemele de care toti se plang ... dar acu imi dau seama ca acest lucru se datoareaza parintilor mei care au stiut sa ma protejeze de toate rautatile, grijile si problemele interne si externe. Chiar daca eu plecam si stateam singura in Bucuresti, Anglia sau Olanda, de multe ori tot legata de parinti ma gaseam si nimic din ceea ce intreprindeam nu era facut fara aprobarea lor, cu sau fara stiinta mea. Am avut nevoie cat am trait de acordul lor si de sustinerea lor pentru toata viata mea, pentru ca simteam k le datorez ceva ... insa astazi, in pagina zilelor actuale, nu mai pot sa ii implic atat de mult pentru ca sigur ii dezamagesc. Am ajuns si eu la cuvintele prietenilor si cunostintelor mele, chiar si necunoscutilor de pe tren cu care cateodata mai purtam discutii profunde, ca decat sa ii impovarez cu toate grijile si problemele mele, mai bine ma prefac (DA, ma prefac, mint si insel) ca totul este bine si ca nu au de ce sa isi faca griji. Poate ca astfel le intorc favorul de a-mi crea acea viata perfecta cu care eu ma laudam acum cativa ani.
Stiu, stiu ca astfel ii indepartez putin cate putin de mine ... dar nu mai pot suporta cand ii vad ca se confrunta atat cu problemele lor personale si cotidiene cat si cu ale mele. Ma doare cand ii vad ca ma intreaba curiosi de viata mea personala si eu sufar de vreo cearta stupida ... dar decat sa isi faca griji ca puiul lor sufera, mai bine zic ca am o zi proasta si gata. Totul e bine pe toate planurile, viata e la fel de roz si sunt impacata cu toate alegerile si deciziile.
In parte...asa si este, nu imi pare rau de nici o decizie si de nici o alegere pe care am facut-o vreodata. Ar insemna sa-mi neg viata si propria persoana, nivelul la care am ajuns pana acum din punct de vedere al dezvoltarii personale. Insa nu ... eu chiar sunt multumita cu mine insami, cu viata mea, cu prietenii mei, cu alegerile mele, cu problemele pe care le am. De regula, ultimele din enumararea precedenta ... problemele, tot eu singura mi le-am creat, deoarece probabil alegerile sau deciziile nu au fost bune. Dar asta e, cu capul de perete tot trebuie sa dam din cand in cand pentru ca ne ajuta cu siguranta la resetarea gandurilor, principiilor.
Daca as sta sa pun cate un leu pentru fiecare moment in care mi-am schimbat cel putin un principiu de viata, sigur mi-as asigura banii de tigari pe o luna:P. Sau hai ... un drum undeva in tara, unde am promis unui prieten ca trebuie sa ajung.
Cat despre capitolul actual ... ce sa mai zic ... par niste file rupte din cartile altora, lipite la vraja in romanul meu ... si pe care, trebuie sa le duc asa cum pot. Dar nu-s ale altora, is paginile mele ... si chiar de le-ar vrea cineva, eu nu le imprumut si nu le impartasesc decat daca merita. Sunt mandra de mine si de tot de ceea ce am realizat pana acum ... am ajuns sa preiau din responsabilitatile parintilor mei de a-mi da forta pentru a trece peste ziua de azi, si peste problemele de maine ... si pur si simplu imi tin morarul ridicat singura, MI-L IMPUN. Si poate ca in timp, voi reusi sa preiau toate responsabilitatile lor legate de mine si voi putea fi in stare sa ma auto-sustin din toate punctele de vedere.
Ei oricum vor fi acolo pentru mine cat oi avea nevoie, dar de multe ori simt eu nevoia sa le daruiesc ceva inapoi ... sa pot fi si eu acolo pentru ei cand au nevoie. A naibii capitol, cate rasturnari de situatie ... as putea zice ca e punctul culminant al vietii mele ... dar ma intreb, oare asa sa fie? Am doar 21 de ani ... si sigur, daca ma va mai tine pamantul asta, voi mai avea multi ani de acum incolo, in care respectivele capitole vor reprezenta puncte de cotitura in viata mea.
Hahaha...imi aduc aminte cu aceasta analiza, de doamna profesoara Zamfir, de romana, din liceu ... care ne tot punea sa comentam evolutia personajului principal. Cam asa fac eu acum, nu-i asa?! Dar acolo stiam deja cand incepeam analiza, care va fi deznodamantul. Eu abia daca stiu trecutul si prezentul ... viitorul, doar pot sa tind la el, prin prisma viselor ...
Dar ... mai inkolo ... cum zic eu de ceva vreme, om trai si om vedea:D
La ce bune dom'le?!
E k atunci cand prinzi okazia si ... nu poti sa profiti d ea ca t tine o atisoara legata d deget si nu vrei sa o rupi ...
Voi c ziceti?! ... Care e rostul prejudecatilor? Ajuta la ceva?!
Ma numesc Popoaca Teodora si cu mandrie spun ca sunt din Braila. Sunt studenta si imi place sa aflu cat mai multe despre orice. Imi place sa imi dezvolt personalitatea si sa fiu cat mai informata despre lucrurile care imi starnesc interesul.
Chiar daca de multe ori particip la anumite evenimente de una singura, nu duc lipsa de prieteni ... si iubesc compania lor ori de cate ori ne adunam. Sunt o fire joviala si imi place sa cunosc cat mai multa lume. Imi fac usor parteneri de conversatie si niciodata nu voi putea spune ca sunt cu adevarat singura.
Oricum ... nu are rost sa ma lungesc cu un roman autobiografic intr-un spatiu atat de mic ... dar va spun ca ma puteti cunoaste mai bine daca imi urmariti blogul.
